Dacă folosești un calculator pentru gaming, atunci probabil că ai auzit discuții despre HyperX Cloud Alpha pe forumuri sau pe alte site-uri. Există un motiv bun pentru acest lucru: este un set de căști foarte bun ce costă mai puțin de 500 RON. Însă cât de bun este?
Pentru cine este HyperX Cloud Alpha?
Gamerii se bucură de mult timp de seturile de căști pentru gaming ale celor de la HyperX deoarece oferă o calitate destul de mare la un preț accesibil. În plus, experiența lipsită de accesorii chicioase face ca sesiunile de gaming să nu aibă parte de complicații.
Persoanele ce lucrează de acasă apreciază seturile de căști ce au microfoane decente și pad-uri confortabile pentru a fi folosite în timpul conferințelor.
Cum este să folosești HyperX Cloud Alpha?
Pe scurt, HyperX Cloud Alpha a fost proiectat de la început pentru a fi o pereche de căști confortabilă și decentă. Banda de susținere și componentele sunt solide, iar fiecare parte mobilă a setului de căști este protejată de articulații mari sau de o căptușeală groasă. Cupele sunt făcute din plastic gros și întărite cu metal. Acestea folosesc niște pad-uri foarte groase.
Din momentul în care le scoți din cutie, până în momentul în care le arunci în cealaltă parte a camerei din cauză că echipa ta a dat-o din nou în bară, HyperX Cloud este probabil cea mai rezistentă pereche de căști de pe piață. Dacă reușești să deteriorezi cablurile sau microfonul, ambele pot fi înlocuite și nu trebuie să-ți iei un set nou de căști. Riscând să mă repet, cel mai important aspect al durabilității este să poți să-ți repari căștile atunci când ai nevoie.
Când începi să folosești HyperX Cloud Alpha, vei observa că acestea creează o prindere foarte bună în jurul capului tău, după ce ajustezi banda de susținere, lucru ce este important din două motive:
- O prindere bună înseamnă că setul de căști nu se va plimba pe cap dacă te miști și nici nu va cădea atunci când transpiri
- Dacă vrei să blochezi zgomotul din jurul tău, este important să ai parte de o prindere bună
Este de la sine înțeles că vrei să ai parte de o izolare bună dacă ești gamer sau dacă lurezi de acasă, în timp ce mediul înconjurător este zgomotos, însă pad-uri groase și moi precum acestea sunt rare. Aș vrea ca tot mai multe căști să urmeze acest exemplu, deoarece ar fi mai bine pentru toate mărimile de urechi.
Pe la o treime din distanța cablului există o telecomandă pentru control prin care poți să dai mute la microfon și o rotiță pentru volum. Este convenabil să poți ajusta volumul fără a fi nevoie să schimbi setările calculatorului atunci când schimbi programele.
Dacă ești un părinte sau un adolescent, este un lucru bun că poți să dai microfonul pe mut oricând un membru al familiei intră în cameră, așa eviți situațiile stânjenitoare, iar serverul de Discord pe care ești nu va auzi viața ta de acasă.
Cum se conectează HyperX Cloud Alpha?
HyperX Cloud Alpha se poate conecta la mai orice dispozitiv ce are un jack de 3.5mm. Nu ai nevoie de un software din moment ce doar conectezi setul de căști și îl poți folosi.
Cum se aude HyperX Cloud Alpha?
Sincer, mi-a plăcut să folosesc HyperX Cloud Alpha și pot înțelege de ce este așa de iubit de comunitatea online. Are un sunet excelent și oferă o izolare foarte bună față de lumea din jurul tău. Desigur, nu este cel mai high-end set de gaming, însă oferă calitate și este destul de bun.
În primul rând, acest set de gaming face o treabă bună în blocarea sunetului din exterior. Este un avantaj enorm nu doar pentru faptul că nu vei auzi sunetele din casă (și vei avea parte de o calitate a sunetului mai bună), dar în același timp înseamnă că nu îți vei obosi urechile prea repede.
Partea cea mai bună este că aceste căști izolează sunetul atât de bine încât nu vei trezi pe nimeni datorită sunetului ce iese din căști. S-a întâmplat de mai multe ori să folosesc microfonul căștilor Cloud Alpha alături de Nintendo Switch-ul meu, în timp ce soția mea dormea lângă mine.
Nu vor izola sunetul unui tren, însă acestea sunt una dintre cele mai bune perechi de căști pe care le-am testat până acum. Pentru ceva mai bun ai avea nevoie de anulare a sunetului.
Acum că am clarificat faptul că nu vei avea parte de întreruperi din exterior în timp ce folosești aceste căști, hai să vorbim despre calitatea sunetului. Din moment ce izolarea este așa de bună, nu va fi nevoie să te îngrijorezi din cauza interferențelor distructive sau a altor sunete audio ce te pot întrerupe din a auzi detaliile melodiilor.
În orice caz, performanța difuzoarelor acestor căști permite muzicii și sunetului din jocuri să strălucească. Cu excepția unei scăderi în zona de 4kHz, reacția frecvențelor nu alterează așa de mult semnalul trimis de consolă sau de calculator, însemnând că sunetul va fi foarte similar cu mixul original. Avantajul unei astfel de reacții este că detaliile mici nu se vor pierde și muzica se va auzi mai clară decât cu ce ești obișnuit. De obicei, căștile de studio încearcă să aibă un asemenea sunet.
Bass-ul și sunetele mijlocii
Notele joase nu îți vor zgudui capul și nici nu vei avea parte de ecouri puternice. S-ar putea să nu cauți așa ceva, însă cu acest tip de sunet nu vei pierde sunetele mai încete în partea frecvențelor joase (sunete precum pașii ce se aud din spatele tău).
Când asculți muzică vei putea auzi vocile și sunetele sintetice într-o balanță plăcută de intensitate și vei putea auzi instrumentele într-un mod calitativ, precum distorsiunea adăugată sunetelor sintetice joase în melodia Sober de la Childish Gambino.
Sunetele înalte
Cel mai interesant aspect al graficului de mai sus este acea scădere de la 4kHz. În timp ce pare ciudat, acest mod nu este neobișnuit când vine vorba de a evita probleme pe care utilizatorii le-ar putea avea cu căștile.
Pe scurt, sunetele sibilante, precum f, s, ș, talgerele și țiuiturile nu vor mai fi așa de ascuțite. În plus, unele persoane au avut parte de rezonanță și ecouri în această arie de sunet, depinzând de canalul urechii, deci unii producători vor micșora nivelul pentru a evita aceste lucruri.
În timp ce sunt niște căști bune, s-ar putea să observi că unele sunete ambientale din jocul tău se aud puțin ciudat, însă este un lucru așa de mic încât nu îl vei observa până când nu îți spune cineva de el. S-ar putea să auzi în melodii precum Us and Them de la Pink Floyd că ecourile chitarelor nu durează la fel de mult precum ar fi trebuit. După cum am spus, detalii foarte mici.
Microfon
Microfonul este cam șubred, însă este adaptat într-un mod inteligent pentru a face față cerințelor chat-ului vocal. Dacă ai o voce foarte profundă s-ar putea să observi că vei suna puțin diferit pe chat-uri precum Discord.
Deși, majoritatea utilizatorilor nu vor avea aceeași problemă pe care am avut-o și eu. Vei observa că pune accent pe unele note pentru ca cei cu care vorbești să te înțeleagă mai bine, însă scade din accentul pus pe aria notelor fundamentale.
Acest lucru este pentru a combate sunetul prea puternic pe care microfoanele îl redau în momentul în care ești prea aproape de ele.
Poți să asculți exemplul de mai sus pentru a-ți face o idee, însă îți vei da seama imediat că nu este la fel ca HyperX Quadcast. Dacă sunetul vocilor este foarte important pentru tine, atunci îți sugerez să folosești un microfon USB sau unul de gaming, în timp ce folosești și setul de căști. Dacă folosești doar Discord, atunci acest set de căști este destul de bun.
Ar trebui să cumperi HyperX Cloud Alpha?
Da, caterogic!
Chiar dacă ar fi să ofer alternative, există un motiv bun pentru care acest set de căști a primit atât de multă atenție din partea comunității de gaming, iar acest motiv este calitatea pe care o oferă.
Acesta este setul pe care ți-l iei în momentul în care ai depășit opțiunile Razer și ai nevoie de ceva mai rezistent. Nu m-a surprins că acest set de căști a ajuns pe lista celor mai bune seturi de gaming pentru PC. Deși, dacă ai nevoie de cel mai bun microfon, ar trebui să cauți în altă parte.
HyperX Cloud Alpha este probabil una dintre cele mai bune seturi de căști pentru gaming, din moment ce oferă o combinație bună de rezistență, calitate a sunetului și raport calitate-preț.
S-ar putea să sune ciudat că am spus de faptul că acest set de căști ce costă 500 RON oferă un raport calitate-preț bun, dar hai să privim situația astfel: dacă stai toată noaptea și faci raiduri, dacă petreci foarte mult timp cu căștile pe cap – poți da sute sau chiar mii de dolar în căutarea calității. HyperX Cloud Alpha oferă exact acest lucru, mult peste prețul cerut, deci vei avea parte de un camarad de nădejde pentru mult timp.
Dacă vrei ceva mai bun, probabil că vei vrea să rămâi la HyperX, dacă îți place Cloud Alpha. Fiind foarte similar cu Audeze Mobius, HyperX Cloud Orbit are difuzoare magnetice planare și un suport de sunet 3D încorporat – însă te va costa.
În plus, seturile de gaming ce costă mai puțin de 500 RON sunt de obicei făcute din materiale ce se strică ușor sau se vor deteriora rapid. Poți cheltui cu ușurință 2500 RON pe parcursul a mai multor ani dacă seturile tale de căști se strică sau se deteriorează în mod constant. HyperX Cloud Alpha poate fi întreținut cu părți de schimb și are o construcție foarte solidă. Cei 500 RON s-ar putea să pară mult pe moment, însă pe termen lung aceștia reprezintă o investiție inteligentă.
Concluzie
Dacă ești în căutarea unui set de gaming, atunci HyperX Cloud Alpha este un favorit în comunitate, iar acest lucru pentru un motiv bun. Combinația excelentă de sunet și rezistență rezultă într-un produs foarte bun.
Verifică preț HyperX Cloud Alpha aici!
Citește și:
- Review căști Skullcandy Crusher wireless
- Cele mai bune căști Bluetooth la un preț mai mic de 500 RON
- Cele mai bune căști wireless pentru televizor
- Review căști Razer Opus Noise Cancelling