Cutie, carcasa si casti Apple Airpods 2.
Liviu Antonescu

Liviu Antonescu

Review căşti Apple AirPods 2

Facebook
WhatsApp
Pinterest
Twitter
Email

Pe scurt: Apple AirPods 2 sunt o pereche simplă de căști true wireless, ce oferă un sunet bun pentru prețul cerut și au aspectul clasic Apple.

Totuși, nu te poți aștepta să fie mai bune decât AirPods Pro, ce au un design in-ear și un preț mai mare. Datorită formei clasice, nivelul bass-ului și al izolării fonice sunt mai mici.

În orice caz, sunt simple de folosit (cu un iPhone). Se conectează automat, poți folosi Siri cu ușurință și funcționează din momentul în care le scoți din cutie, fără să ai parte de bătăi de cap.

Însă AirPods nu sunt nimic special pe un Android, deci ar trebui să iei în considerare alte căști dacă nu ai iPhone.

Un lucru superb este confortul. Sunt foarte ușoare și abia de le vei simți. Le poți purta timp de ore în șir fără probleme. Însă sunetul ar putea fi mai bun. Mai multe despre asta mai jos.

Ce ne-a plăcut

  • Sunt foarte confortabile, chiar și după câteva ore de folosire
  • Sunt ușor de folosit
  • Au funcții bune pe iPhone
  • Carcasă de încărcare wireless

Ce nu ne-a plăcut

  • Sunet mediocru
  • Nu sunt cele mai stabile (mai ales când transpiri)
  • Au un preț destul de mare

Specificații

  • Tip: In-ear
  • Conexiune: Wireless bluetooth
  • Design: Closed-back

Căști

  • Mărimea difuzoarelor: N/A
  • Aria frecvențelor N/A
  • Impedanță: N/A
  • Greutate: 7g fiecare cască, 46 cu carcasă
  • Lungimea cablului: N/A

Wireless

  • Bluetooth: 5.0
  • Durata bateriei: Oficial până la 5 ore, realistic în jur de 3 ore
  • Timp de încărcare: sub 2 ore, 15 de încărcare oferă 3 ore de redare (oficial)
  • Anulare activă a sunetului: Nu
  • Cablu de încărcare: USB-A – Lightning
  • Codecuri Bluetooth: AAC, SBC
  • Aria wireless: 10m

Microfon

  • Tip: Încorporat
  • Design: N/A
  • Se poate da pe mut: Nu

Ce vei găsi în cutie?

  • Apple AirPods 2
  • Carcasa de încărcare wireless (poți cumpăra modelul fără wireless la un preț mai mic)
  • Cablul Lightning – USB-A
  • Manualul utilizatorului

Carcasa si casti Apple Airpods 2.

Confort & Potrivire 4/5 Excelent

Un mare atu al noilor AirPods 2 este confortul acestora. Sunt foarte ușoare și vei uita de ele, însă vor aluneca atunci când transpiri.

Datorită greutății mici de 7 grame (ambele căști), le poți purta timp de ore întregi fără să fie inconfortabile. Designul este la fel ca al primei generații de AirPods și în general stă bine în urechi.

Singurul lucru pe care nu îl poți face este să te antrenezi cu ele. Cel puțin nu intens.

Când îți transpiră urechile, căștile vor începe să alunece. Vei simți cum potrivirea nu va mai fi atât de bună, iar după un timp vor cădea.

Suprafața netedă din plastic le face să alunece cu ușurință. Desigur, unele persoane le folosesc pentru exerciții, însă mai bine te-ai uita la niște căști pentru antrenamente (cu protecție împotriva apei).

În orice caz, din moment ce aceste căști nu sunt făcute pentru persoanele active, stabilitatea lor este bună pentru folosirea de zi cu zi. Deci, AirPods are puncte în plus din partea mea. Vor fi confortabile.

Izolare fonică 1.5/5

Aproape că nu au izolare fonică. Aceste căști nu blochează canalul urechii de sunetul de fundal.

Căștile fără design in-ear nu blochează prea mult sunet. AirPods 2 face parte din această categorie. Asta e.

Dacă vrei să blochezi zgomotul de fundal, atunci ia-ți o pereche de căști in-ear. Pe de altă parte, este mult mai sigur să mergi prin oraș când ai o atenție mai bună la ce se întâmplă în jurul tău.

Auzi traficul și unele conversații, deci vei evita mereu accidentele.

Bluetooth – 4/5 Excelent

Ai parte de bluetooth 5.0 și cipul H1 ce oferă o conexiune stabilă și o conectivitate Apple fără probleme.

Cu un iPhone, AirPods 2 s-au conectat automat fără bătăi de cap. Pe Android, trebuie să treci prin procesul normal de conectare și să găsești căștile pe telefonul tău.

O altă funcție plăcută este că poți să schimbi între dispozitivele iOS fără probleme. Este foarte simplu să treci de la iPhone la iPad. Dacă ai mai multe produse Apple, acesta este un motiv în plus să le iei.

Conexiunea bluetooth este stabilă dacă pui un zid ca obstacol și nu ai parte de întreruperi. Acestea apar în momentul în care mai adaugi încă un zid, dar nu se deconectează.

Aria normală este de 10 m, după care apar distorsiuni.

Există întârzieri atunci când te uiți la videouri?

Nu prea. Tehnic ar exista mai multe întârzieri, din moment ce AirPods folosește codecul AAC, însă nu se observă.

Poți să te uiți la videouri într-un mod confortabil și nu vor exista întârzieri.

Carcasa si casti Apple Airpods 2.

Baterie 3/5 Bună

Ai parte de o baterie decentă și destul de multă flexibilitate datorită carcasei de încărcare wireless ce are capabilitatea de încărcare rapidă. AirPods redau 3 ore de muzică până când una dintre căști se oprește.

În timp ce Apple promite 5 ore de redare per încărcare, timpul real este mai mic. S-ar putea să ai parte de 5 ore de redare atunci când asculți la un volum mic cu noile AirPods.

După ce AirPods îmbătrânesc puțin, capacitatea bateriei scade. În timpul testelor noastre ale perechii de AirPods 2 ce are un an, am avut parte de 3 ore de redare per încărcare, până când casca stângă s-a oprit. Ce dreaptă încă mai avea 25%.

Având în vedere cele 3 ore de redare per încărcare, bateria nu este rea, însă nici bună. Este mai mult decât suficientă pentru majoritatea sesiunilor de ascultare, mai ales dacă luăm în calcul și funcția de încărcare rapidă.

Totuși, timpul de vorbire este puțin mai scurt, din moment ce folosește mai multă energie. Dacă vrei să le folosești pentru convorbiri, atunci așteaptă-te la o baterie mai mică.

Există 2 modele, unul ce are o carcasă de încărcare normală, ce se folosește de un cablu Lightning. Al doilea are o carcasă de încărcare wireless, ce se folosește de un suport Qi wireless de încărcare.

Pentru a doua generația, carcasa de încărcare are un indicator LED ce te anunță când încărcarea a fost completă.

Le poți încărca cu firul și wireless (încărcare rapidă). Oficial, ai parte de 3 ore de redare după 15 minute de încărcare. În realitate este aproape de jumătate.

De asemenea, dacă nu asculți muzică timp de câteva minute, AirPods se vor opri automat pentru a conserva energie.

Este o funcție decentă ce se asigură că vei rămâne rar fără baterie. Carcasa mai are 24 de ore de baterie, deci poți asculta muzică toată ziua. Este mai mult decât oferă multe alte căști true wireless.

Însă având în vedere prețul și mărimea, mă așteptam la o performanță a bateriei mult mai bună după o singură încărcare.

Durabilitate – 4/5 Excelent

După cum ne-am obișnuit cu produsele de la Apple, AirPods 2 sunt bine făcute, materialele și designul sunt rezistente, însă nu au protecție împotriva apei.

Sigur, căștile sunt din plastic, însă este de calitate înaltă. Finisajul neted este predispus la zgârieturi dacă nu ai grijă cu ele.

Datorită suprafeței netede, acestea sunt predispuse să cadă. Ni se întâmplă tuturor. Din fericire, construcția rezistentă le salvează (majoritatea timpului).

Acum, nu există schimbări când vine vorba de protecția împotriva apei, a doua generație de AirPods nu are așa ceva. Deci, nu sunt potrivite pentru activitățile în timpul cărora transpiri.

În orice caz, unele persoane le folosesc pentru antrenamente. Se presupune că rezistă unei cantități de transpirație, însă nu te baza prea mult pe asta.

Carcasa de încărcare este bine făcută și are un capac magnetic. Capacul se clatină puțin, însă nu e la fel de problematic precum la AirPods Pro sau PowerBeats Pro.

Una peste alta, durabilitatea este foarte bună, însă e păcat că nu au protecție împotriva transpirației. O clasificare IPX4 le-ar fi făcut excelente din moment ce nu ar fi trebuit să te temi să le porți când plouă sau când faci o drumeție pe munte.

Funcții – 4/5 Excelent (pe iOS)

Au multe funcții pe iPhone, însă același lucru nu poate fi spus și despre Android, unde te poți bucura doar de un microfon bun și de control limitat.

Cu siguranță au fost proiectate pentru produsele Apple. Se conectează imediat cu un iPhone, Apple Watch sau iPad. Deschide carcasa AirPods-urilor și ține-le aproape de telefon. Un prompt te va întreba dacă vrei să te conectezi. Apasă și ești gata.

Poți să le personalizezi controlul tactil pentru a avea altă funcție, însă nu poți face asta și pe Android.

Poți folosi “Hey Siri” pentru toate comenzile, ce funcționează bine acasă, însă poate fi stânjenitor în momentul în care ești într-un loc unde nu poți vorbi, precum într-o librărie.

Ar fi fost mai bine dacă puteai să le folosești pe amândouă.

Și din moment ce poți seta controalele pentru o atingere sau două, nu poți controla volumul. Poți alege dintre:

  • Siri
  • Redare/Pauză
  • Următoarea melodie
  • Melodia anterioară

Controlul tactil este puțin enervant. Adesea a înregistrat o atingere sau două atunci când le-am scos din carcasă sau atunci când le rearanjam potrivirea.

De asemenea, funcția de redare automată/pauză merge cum trebuie. Am văzut că și alte căști true wireless folosesc această funcție.

Când le scoți din urechi, acestea vor pune muzica pe pauză. În momentul în care la pui în urechi, acestea vor reda muzica automat.

Casti Apple Airpods 2.

Calitatea microfonului

Calitatea microfonului este excelentă pentru o pereche de căști true wireless. Le poți folosi în modul hands-free pentru apeluri telefonice, apeluri video sau chiar pentru conferințe. În timp ce nu au cea mai bună calitate a microfonului, aceasta este mai bună decât te-ai aștepta de la aceste căști mici.

Sunet – 3/5 Bun

Datorită designului, bass-ul profund lipsește din calitatea sunetului. Frecvențele înalte sunt accentuate, ceea ce rezultă într-un sunet aspru și cu șuierături. În caz contrar, sunt bune pentru majoritatea genurilor muzicale, atâta timp cât ții cont că acestea sunt cele mai ieftine căști Apple pe care le poți cumpăra.

Acest lucru s-ar putea să se contrazică cu ce îți spun alte persoane, însă dacă auzi despre cât de bogat este sunetul și despre calitatea înaltă a acestuia, reține că este doar o strategie de marketing.

Poți să-ți iei căști ce se aud mai bine la jumătate din preț. Simplitatea folosirii și numele brand-ului fac ca AirPods să se vândă.

În orice caz, problema principală este lipsa bass-ului profund și puternic. Nu au izolare fonică, iar dacă difuzoarele produc frecvențe joase, nu le vei putea auzi.

Acest lucru înseamnă că nu sunt cele mai bune pentru muzica cu bass precum Hip Hop sau EDM. Pentru alte genuri, sunetul va fi bun.

Deși, căștile sunt capabile să producă o cantitate de bass, însă la un nivel mai mic decât căștile in-ear.

Semnătura sunetului tinde să accentueze sunetele înalte, iar acest lucru rezultă într-un sunet clar și strălucitor ce este prea mult. La unele melodii, sunetele înalte devin distorsionate și șuierătoare. Este de parcă ar încerca să facă o treabă mai puternică decât sunt difuzoarele capabile.

Totuși, sunetele mijlocii sunt plăcută, clare și în general fac ca vocile să fie prezente.

Poți remedia acest lucru prin egalizatorul din setările Apple (doar pe iOS). Deși, nu vei avea parte de puterea pe care ți-o dorești.

Per total, calitatea audio este medie și nu este specială. Acest lucru este de așteptat. Designul nu este cel mai bun pentru bass, iar AirPods este cea mai ieftină opțiune pe care ți-o poți lua de la Apple.

Dacă nu ești prea mofturos când vine vorba de calitatea sunetului și poate vrei să asculți niște cărți audio atunci când ești pe fugă, atunci acestea sunt numai bune, însă nu trebuie să te aștepți să te dea pe spate.

De ce să cumperi Apple AirPods 2?

Comparativ cu AirPods originale, a doua generație de Apple AirPods vin cu bluetooth 5.0 în loc de 4.2 și cu noul cip H1. În plus, ai parte de o carcasă de încărcare wireless și de o baterie mai bună.

Confortul este de nivel înalt și le poți folosi toată ziua. Deși nu sunt cele mai bune pentru sport.

Dar dacă ești un utilizator Apple, și vrei să folosești produsele în continuare, atunci îți pot spune că AirPods funcționează foarte bine. Nu le recomand pentru un dispozitiv Android deoarece îți vor lipsi multe funcții.

Simplitatea și ușurința folosirii sunt de neegalat. Și din moment ce ești deja probabil obișnuit să zici “Hey Siri” și să îi dai comenzi, lipsa opțiunilor de control nu te va deranja.

În plus, sunt și un accesoriu ce le spune celorlalți cât de mult stil ai și cât de bine cunoști noutățile tehnologice. Sau cel puțin asta vor considera multe persoane.

Una peste alta, Apple AirPods 2 sunt o îmbunătățire a modelului anterior și un produs Apple clasic ce își va servi scopul pentru utilizatorii ce nu sunt foarte mofturoși.

Dacă vrei o pereche de căști true wireless simple ce funcționează din momentul în care le scoți din cutie, atunci acestea sunt o alegere excelentă.

Merită să plătești pentru carcasa de încărcare wireless?

Dacă vrei să ai parte de cea mai bună experiență din partea AirPods și ai deja un suport de încărcare wireless, pe care îl folosești cu alte dispozitive, atunci aceasta este o decizie normală.

Trebuie să plătești ceva în plus pentru versiunea mai scumpă, însă dacă asculți muzică în fiecare zi, acesta este un preț mic pe care îl plătești pentru comoditate.

Cel mai probabil încărcarea wireless este viitorul și este doar o chestiune de timp până când vom înlocui cablurile cu suporturi wireless.

Alternative

Apple AirPods Pro: Pentru o pereche de căști true wireless ce sună mai bine și au o anulare activă a sunetului, ia-ți Apple AirPods Pro. Sunt mai bune cam în toate categoriile.

Sunt căști in-ear ce stau mai bine în ureche și au și protecție împotriva transpirației.

Beats PowerBeats Pro: Acestea sunt alegerea cea mai bună pentru utilizatorii Apple ce se antrenează. Vin cu sinergia Apple, dar au o stabilitate fantastică, un bass profund și puternic, și protecție împotriva apei. Totuși, costă puțin mai mult.

Jabra Elite 75t: O alegere mai bună pentru utilizatorii Android. Ai parte de o personalizare deplină și de egalizator pentru Android și iOS. Și, dacă vrei să le folosești pentru sport, ia-ți Elite Active 75t ce are o clasificare IP57, rezistent la praf și la apă.

Verifică preț Apple AirPods 2 aici!


Citește și: 

DĂ Share LA ARTICOL